orientare

orientare
A v. tr.
1. (secondo i punti cardinali) disporre, dirigere, orizzontare CONTR. disorientare
2. (fig.) indirizzare, avviare, dirigere, guidare, instradare, ispirare
B orientarsi v. rifl.
1. orizzontarsi, ritrovarsi CONTR. perdersi, smarrirsi
2. (fig.) raccapezzarsi CONTR. confondersi, perdere la bussola, disorientarsi, sperdersi
3. (fig., + verso) indirizzarsi, avviarsi, scegliere, propendere.

Sinonimi e Contrari. Terza edizione. 2010.

Игры ⚽ Поможем сделать НИР

Look at other dictionaries:

  • orientare — ORIENTÁRE, orientări, s.f. Acţiunea de a (se) orienta şi rezultatul ei; p. ext. direcţie, sens. ♦ fig. Tendinţă, înclinare; convingere, concepţie. [pr.: ri en ] – v. orienta. Trimis de ionel bufu, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  ORIENTÁRE s. 1. v.… …   Dicționar Român

  • orientare — [der. di oriente ] (io oriènto, ecc.). ■ v. tr. 1. a. [disporre in un determinato verso, rispetto ai punti cardinali o ad altri punti di riferimento: o. la facciata di un edificio ] ▶◀ [➨ orizzontare v. tr.]. b. [in senso più generico, dare una… …   Enciclopedia Italiana

  • orientare — o·rien·tà·re v.tr. (io oriènto) 1. AD volgere rispetto ai punti cardinali: orientare una costruzione con la facciata a mezzogiorno; orientare una carta geografica, fare in modo che il bordo superiore sia volto a nord | BU rivolgere a oriente 2.… …   Dizionario italiano

  • orientare — {{hw}}{{orientare}}{{/hw}}A v. tr.  (io oriento ) 1 (raro) Rivolgere a oriente. 2 Situare in una certa posizione o direzione, avendo riguardo ai punti cardinali: le finestre sono state orientate a sud. 3 (fig.) Avviare a determinate scelte:… …   Enciclopedia di italiano

  • orientáre — s. f. (sil. ri en ), g. d. art. orientärii ; pl. orientäri …   Romanian orthography

  • reper — REPÉR, repere, s.n. 1. Corp sau sistem de corpuri la care se raportează poziţia unui corp fix sau mobil; semn sau obiect care uşurează orientarea. ♦ Semn trasat pe un obiect, pentru a permite recunoaşterea poziţiei pe care trebuie sa o ocupe acel …   Dicționar Român

  • direcţie — DIRÉCŢIE, direcţii, s.f. I. 1. Orientare în spaţiu a unei fiinţe, a unui obiect, a unei acţiuni, a unui fenomen, a unei mişcări; sens în care se desfăşoară ceva. ♢ loc. adv. În toate direcţiile = peste tot, pretutindeni. 2. (mat.) Proprietate… …   Dicționar Român

  • formalism — FORMALÍSM s.n. 1. Orientare în artă, estetică, muzică, literatură care rupe forma de conţinut, tinzând să supraaprecieze forma operei de artă în dauna conţinutului, să considere forma un scop în sine şi nu ca expresie a conţinutului. 2. Atitudine …   Dicționar Român

  • confuzie — CONFÚZIE, confuzii, s.f. 1. Faptul de a confunda; încurcătură; lipsă de orientare (în diverse probleme). ♢ Confuzie mintală = stare patologică ce se caracterizează prin tulburări de percepţie, orientare, raţionament, memorie etc., însoţite uneori …   Dicționar Român

  • electrotropism — ELECTROTROPÍSM s.n. (biol.) Orientare a organismelor în anumite direcţii sub influenţa curentului electric; galvanotropism. – Din fr. électrotropisme. Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  electrotropísm s. n. (sil. tro ) Trimis de siveco,… …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”